O IUBIRE DE 20 DE ANI

Stroboscopul inundă sala cu lumini nebune, în acordurile sălbatice ale piesei “Hungry Like the Wolf”. Aflată pentru prima dată în România, trupa Duran Duran aţâţă publicul, iar miile de fani care au luat cu asalt Sala Palatului dau uitării scaunele.

Între ei, unul dintre cei mai fanatici: orădeanul Ovidiu Pop, a cărui patimă pentru Duran Duran e atât de puternică încât l-a determinat să-şi boteze firma după numele trupei, iar apoi să le creeze faimoşilor britanici un fan club şi un site în limba română.

Dragoste la prima vedere

Totul a început în 1983, când Ovi avea doar 10 ani. O vecină, mai mare cu 4 ani, i-a arătat o revistă în care erau reproduse coperţile de albume ale unor trupe la modă. “M-a întrebat care e formaţia mea preferată şi am pus degetul chiar pe Duran Duran. Habar n-aveam cine sunt, dar mi-a plăcut cum arătau pe coperta casetei”, îşi aminteşte Ovidiu zâmbind.

De aprins, s-a aprins însă abia după un an, când a primit o casetă de la fratele unui coleg de şcoală şi i-a ascultat pentru prima oară. “Era o casetă de-aia de 90 de minute, pe o parte cu Duran Duran, iar pe verso cu AC/DC. Am ascultat atunci numai partea cu Duran Duran, până le-am învăţat piesele pe de rost”, spune Ovi. Nici nu se gândea că era începutul unei mari iubiri, al cărei foc arde şi azi…

“Infecţia”

Curând, Ovi nu se mai mulţumea cu ce putea să asculte, ci a început să caute orice informaţie despre idolii lui. În scurt timp, îşi transformase camera într-un mini-muzeu “Duran Duran” înţesat cu postere, viniluri, poze, casete şi caiete întregi în care lipea articole decupate din ziare. Răsfoia pentru asta chiar şi controversata revistă a lui Eugen Barbu, “Săptămâna”, mărturiseşte el, uşor jenat. “Nu mă interesa ce conţinea, dar o luam de fiecare dată când pe ultima pagină scria de Duran Duran”.

N-a scăpat nici încăierările de stradă dintre “duranişti”, “depeşişti” şi “rockerii” orădeni. “În vremea aia erau dese conflictele între fanii diverselor trupe. Depeşiştii mereu o încasau de la rockeri. Eu eram doar un mucos, şi bineînţeles m-am aliat cu duraniştii, care erau mai mari decât mine şi mai mulţi”, spune Ovi.

Sevrajul

Despărţirea trupei în 1985 a fost unul dintre cele mai dureroase momente. “Nu putea să nu mă afecteze. Am crezut că o să-i pot înlocui şi am început să ascult Deep Purple, Led Zeppelin… Da’ degeaba. Simţeam nevoia să mă agăţ de ceva, care să nu mă rupă de Duran Duran”. Tocmai primise o pereche de pantaloni de piele şi, ca să fie cu totul ieşit din comun, i-a cerut mamei să-i transforme cămăşile după cele ale componenţilor trupei. Astfel echipat, nici vorbă să şi-i poată scoate din cap. “Mă trimiteau profesorii acasă de la şcoală din cauza pletelor şi a pantalonilor, dar nici părul nu mi l-am tăiat şi nici la piele n-am renunţat. Nu puteam să-mi trădez idolii”. În vremea aceea, fanii orădeni organizau periodic la ARLUS adevărate show-uri tematice pe muzica celor de la Duran. “Ne îmbrăcam ca ei, aveam freze ca ei şi făceam playback pe melodiile lor. Era o nebunie”.

Interzis!

Speranţa reîntregirii trupei a început să încolţească în 1988, când trei din cei cinci britanici au concertat pentru prima dată într-o ţară comunistă, Ungaria. Pe atunci, Simon Le Bon, John Taylor şi Nick Rhodes urcau pe scenă sub numele de “Arcadia”. Ovi, deşi avea paşaport de la 10 ani, nu i-a putut vedea. “Nu m-au lăsat să trec graniţa pentru că mai fusesem în Ungaria cu un an înainte, şi legea nu-ţi permitea să ieşi din ţară decât o dată la doi ani. A fost jale mare, eram distrus”.

Cu mama la concert

În 1993, Ovi Pop şi-a deschis propria afacere în Oradea. Pasiunea pentru Duran Duran l-a împins să-şi boteze chiar şi firma de publicitate după numele trupei. “Nu puteam să-i spun SC Duran Duran SRL, că nu suna nicicum. Dar i-am zis Duran’s Trade”.

Între timp, “efectul Duran Duran” s-a răsfrânt şi asupra familiei. Mania lui Ovi a contaminat-o până şi pe mama lui (foto). Aşa că, la concertul de anul trecut de la Budapesta, când Duran Duran cânta deja în vechea formulă (Simon Le Bon, Nick Rhodes, John Taylor, Andy Taylor şi Roger Taylor), Ovi a fost nevoit să-şi ducă mama la spectacol. “N-am mai putut să scap de gura ei, a trebuit să merg la concert cu ea”.

Duran Duran pe româneşte

Dacă anul trecut, Ovi a avut satisfacţia de a-şi vedea idolii pentru prima dată într-un concert live, anul acesta le-a pregătit şi o surpriză, dedicându-le un fan club şi un site în variantă românească. Deşi îl plănuia de mult, l-a lansat chiar în ziua concertului de la Bucureşti, aşa că de săptămâna trecută, fanii se pot aduna şi afla noutăţi click-uind pe www.duranduran.ro. Ovi afişează aici toate noutăţile pe care le primeşte de la departamentul de management al trupei, din Marea Britanie, textele fiind traduse de cumnata sa, profesoară de engleză.

De altfel, “nebunia” Duran Duran pare să fie ereditară în întreaga familie. Patrick, fiul de nici 4 ani al lui Ovi cântă deja, în engleză, cap-coadă, ce altceva decât “Wild Boys”?…

“Mie nu-mi plac melodiile care sunt şlagăre. Le asculţi prea mult şi te saturi repede de ele. Îmi place tare <The Chauffeur>, este imnul Duran Duran, chiar dacă nu a fost niciodată un hit”

Ovidiu Pop, “duranist” de frunte

“Secretul lui Bachus”

Când a fost anul trecut la concertul Duran Duran de la Budapesta, Ovi i-a dăruit lui Nick Rhodes o sticlă cu vin. “Ştiam că e ziua lui şi l-am pândit ceva vreme… În momentul când au ieşit de pe scenă, m-am îndreptat spre el şi i-am dat sticla, explicându-i că înăuntru e un vin cu adevărat bun, vechi, românesc, un vin alb de Jidvei”. Coincidenţă sau nu, britanicii le-au cerut organizatorilor concertului de săptămâna trecută de la Bucureşti, aşa cum relata presa centrală, pe lângă “multe sucuri naturale”, şi câteva sortimente de vinuri bune, “mai ales româneşti, vechi de minimum 15 ani!”.

Ajuns din nou în preajma lor, Ovi i-a întrebat la Bucureşti dacă le-a plăcut vinul dăruit lui Nick Rhodes. “A fost bolnav săptămâni întregi după vinul ăla!”, s-a amuzat Simon Le Bon. Glumea, desigur.