Artistul fotograf Ovi D. Pop a lansat în sala mare a Primăriei Oradea, cea de-a treia ediţie a albumului său “Oradea mea”


Artistul fotograf de top mondial Ovi D. Pop a lansat marţi, în sala mare a Primăriei Oradea, cea de-a treia ediţie a albumului său “Oradea mea”, ce conţine 150 de imagini cu cele mai frumoase zone, clădiri sau monumente din urbe.

 

“Este un album care pot să spun că a avut succes. Prima ediţie a fost lansată în 2016, tot în 2.000 de exemplare, apoi în 2017 am scos a doua ediţie, fără lansare, iar acum am dorit să o prezentăm astfel, după o perioadă destul de lungă, cu pandemie şi fără turişti sau oameni care să iasă din ţară, pentru că acest album se pretează pentru a fi material de protocol, de cadou. Cred că e singurul album din România care are trei tipuri de coperţi: una tare, una moale şi una la cerere, personalizată cu comanda clientului. A avut mare trecere la facultăţi, la licee, firme, episcopii, mai multe instituţii care şi-au pus pe copertă imaginea lor,” a declarat, pentru AGERPRES, artistul fotograf.

 

Cartea “Oradea mea”, format A4, cu 100 de pagini, este alcătuită din 150 de fotografii realizate de Ovi D. Pop cu aparatul de fotografiat sau cu drona, din anul 1998 până în 2022, unele în abordări artistice inedite, care ilustrează străzi centrale, clădiri importante precum Teatrul Regina Maria sau Palatul Vulturul Negru ori monumente din oraş.

 

Unele imagini alăturate surprind dezvoltarea oraşului în timp, fiind realizate chiar din anul 1998 sau 2000.

“Acest album a fost în totalitate iniţiativa mea, nu este o reclamă la municipalitate. Fiind patriot local, mi-a plăcut să văd această transformare. Şi le-am scos prin editura noastră, “Duran’s, despre care pot să spun că este singura editură din Oradea care are produse proprii. Şi tiraje semnificative”, a menţionat Ovi D. Pop.

 

Este cunoscut, de altfel, faptul că artistul fotograf a tipărit o serie de hărţi, ghiduri turistice ale oraşului şi ale judeţului. După ce a cutreierat toată ţara, cu aparatul foto, are un nou proiect, “România mea”, expoziţie ce va fi vernisată pe 5 decembrie la Senat, la invitaţia Alinei Gorghiu, dar şi un album cu 100 de pagini, reprezentativ pentru frumuseţile din ţara noastră.

Tot marţi seară a avut loc, în sala festivă a primăriei, şi Gala de premiere a imaginilor care au impresionat juriul la Salonul internaţional de fotografie Varadinum 2022, organizat luna trecută, la a şasea ediţie, de fotoclubul cu acelaşi nume din Oradea, al cărui fondator şi “suflet” este Ovi D. Pop.

 

El însuşi este multiplu medaliat mondial, fiind nominalizat, în anul 2019, pe locul 9 în lume, la numărul de fotografii premiate în concursuri de fotografie, într-un clasament realizat de Photographic Society of America. Iar Federaţia Internaţională de Artă Fotografică a clasat Varadinum Foto Club din Oradea pe locul 12 în cadrul “World Cup for Clubs” (Cupa mondială a Fotocluburilor).

 

În total, la salonul din acest an au fost înscrise 186 de imagini realizate de artişti din 44 de ţări şi au fost acordate aproape o sută de premii.

 

În preambulul Galei de premiere Varadinum a avut loc şi o prezentare a singurului circuit de artă fotografică din România, Romanian Grand Circuit, realizat tot de Ovi D. Pop şi echipa sa, în special vicepreşedinta Adela Rusu, care întruneşte patru saloane: Varadinum, Moldavia, Valachia şi Transilvania. Acest eveniment a avut loc în septembrie, dar marţi seară participanţii la lansare au avut ocazia să vadă cele mai apreciate imagini premiate în cele patru saloane, proiectate în montaje video atractive. Acompaniamentul muzical a fost asigurat de violonista Ioana Dascălu. Pentru premii au fost create medalii speciale cu conturul României şi cel al Cetăţii Oradea, un monument în formă de stea cu cinci colţuri. AGERPRES/(A – autor: Eugenia Paşca, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES

 

https://www.agerpres.ro/cultura/2022/11/08/bihor-artistul-fotograf-ovi-d-pop-si-a-lansat-a-treia-editie-a-albumului-oradea-mea–1010188?fbclid=IwAR0FBk_q8H4fk3qI6HM62q_XHznvi7LqTY2czz-qzcDrISDTdFTagQuvx8o