Curs foto de un succes fantastic


Primul curs organizat de Asociaţia Ovi D. Pop s-a bucurat de succes. Cursul de fotograf, acreditat de Autoritatea Naţională pentru Calificări, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii pentru desfăşurarea programelor de formare profesională, s-a încheiat cu o expoziţie fotografică alcătuită din cele mai reuşite lucrări ale elevilor lectorului Ovi D. Pop.
În cadrul vernisajului, expozanţii şi publicul prezent au avut parte de momente artistice susţinute de baritonul Florin Ganea, dar şi momente vesele de care a fost responsabil actorul Sebastian Lupu. Atraşi de reuşitele din domeniul fotografiei ale reputatului artist fotograf orădean Ovi D. Pop (peste 200 de premii în 30 de ţări – 100 în anul 2016, din care 10 medalii de aur), cei 11 cursanţi au dorit să afle tainele din spatele aparatului foto.
„Cursul a durat 48 de ore. Dintre acestea, 30 au fost ore de teorie, iar 18 de practică. Am fotografiat cu elevii mei la Vadu Crişului (cascada, peştera), la Roşia (la „Straiţa plină”), dar am realizat şi fotografii de studio, pe stradă ori în ploaie. Am avut şi modele: pe Laurette Lore Nogo şi Sebastian Lupu”, a descris artistul Ovi D. Pop modul în care s-au derulat orele.

Acesta a fost plăcut impresionat de prieteniile care s-au legat între cursanţii săi, printre care şi dr. Edina Morvai, Deme Jozsef (organizatorul Oradea Running Day), fiica consulului slovac Miroslav Iabloncsik ori Raul Cherecheş (elev la Colegiul Naţional ,,Emanuil Gojdu”, câştigător al unui concurs de fotografie organizat de Leo Black Eagle). Ovi D. Pop pregăteşte noi cursuri de fotografie: unul care va debuta în data de 5 decembrie 2016 şi un altul, în 6 februarie 2017. Lector în cadrul Asociaţiei Ovi D. Pop, şi artistul fotograf Adela Rusu va demara un nou curs de fotografie în 24 ianuarie 2017.

Curs foto de un succes fantastic