Discover Bihor: 11 fotografi internaționali ne pozează județul (FOTO / VIDEO)


Orădenii au putut să vadă, miercuri, o parte dintre cele mai reuşite fotografii ale celor 11 artişti din Singapore, Malaezia şi alte ţări, aduşi de clubul Varadinum, care au venit în tabăra “Discover Bihor” pentru a descoperi şi imortaliza imagini reprezentative ale judeţului Bihor. Evenimentul s-a desfășurat la Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai.

Fotografii din toată lumea

Tabăra “Discover Bihor”, aflată la cea de-a doua ediţie, a început în 29 septembrie şi presupune ca participanţii (cei 11 fotografi împreună cu organziatorii orădeni Ovi D. Pop și Adela Rusu) să viziteze cele mai frumoase locuri din Bihor sau să participe la cele mai interesante evenimente şi să le fotografieze în stilul propriu. Acţiunea se va încheia în 6 octombrie, urmând ca apoi să se organizeze o expoziție cu cele mai reuşite imagini surprinse de artişti în judeţ.

Evenimentul de miercuri a presupus prezentarea unor imagini ale fotografilor, „pentru ca orădenii să se obișnuiască cu stilul lor”. Este vorba de italienii Marcel van Balken şi Michele Macinai, Steven Yee Pui Chung din Singapore, Vinod Chauhan din India, polonezul Cezary Dubiel, sârbii Zoran Stojiljkovic şi Borislav Milovanovic, Petar Sabol din Croaţia, Harry Woo din Malaezia, România fiind reprezentată de Balasi Csaba, Nagy Lajos, Ovi D. Pop şi Adela Rusu.

La etajul I al Bibliotecii, cei prezenți au putut să vadă, de exemplu, fotografiile suprarealistice ale lui van Balken, vieţuitoarele din natură din fotografiile lui Sabol, momente din spectacolele stradale din Malaezia surprinse de Harry Woo sau portretele realizate de Balasi Csaba (foto).

La final, videoclip

Artiştii au fost prezentaţi pe rând în sala de evenimente a bibliotecii, iar apoi toţi participanţii au fost invitaţi să cânte pentru a apărea într-un videoclip. Fotograful Ovi D. Pop a fost invitat de SIPA (Siena International Photography Awards) să ia parte la campania de anul viitor, de protejare a emigranţilor. “Organizaţia vrea să facă un videoclip, în care oameni din zeci de state să cânte “Imagine” a lui John Lennon. Le-am spus că eu voi aduce fotografi din mai multe ţări, aşa că s-au gândit ca filmările să înceapă la Oradea”, a spus artistul.

Videoclipul va fi lansat anul viitor şi va fi asemănător cu cel al campaniei Starbucks, din 2010.

Expoziţia va rămâne timp de două săptămâni la Biblioteca Judeţeană. Intrarea este liberă.

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-3/discover-bihor-11-fotografi-internationali-ne-pozeaza-judetul-151892.html