Expoziţie fotografică în aer liber ”Oradea Mea” a artistului Ovi D. Pop


Artistul fotograf Ovi D. Pop, multiplu premiat internaţional, a vernisat vineri, în Piaţa Unirii din Oradea, o expoziţie personală dedicată oraşului natal, intitulată “Oradea Mea”, cu o zi înainte de ziua sa de naştere.

Cele 120 imagini expuse în aer liber, timp de o lună, pe zece panouri mari, faţă/verso, reprezintă clădiri, pieţe şi locuri din oraş, surprinse din unghiuri inedite, ziua, noaptea, de la sol sau în panorame realizate de la înălţime, cu ajutorul dronei, detalii arhitectonice şi imagini de arhivă. Fotografiile selectate pentru această expoziţie au fost realizate din anul 2003 până în prezent.

“Aici am încercat să surprind cam tot ce îmi place mie în Oradea, deşi mai aveam nevoie de încă cel puţin cinci panouri mari. Am lucrat mai mult ca niciodată la selectarea lor, fiind foarte implicat sufleteşte şi una mai frumoasă ca alta. Expoziţia este un preambul la o nouă ediţie a albumului Oradea Mea pe care îl vom lansa tot aici, la sfârşitul lunii aprilie şi care va conţine 180 de fotografii de o calitate excepţională, recente, intercalate cu unele mai vechi, pentru a compara evoluţia oraşului de-a lungul vremii,” a declarat, la vernisaj, Ovi D. Pop.

 

Fiind orădean get-beget, artistul este îndrăgostit de oraşul său natal, “căminul” său, “sufletul” lui, pe care îl consideră cel mai frumos din România.

“Sunt un patriot local convins. Îmi place foarte mult arhitectura sa remarcabilă. Eu fotografiez de mic copil, din clasa a opta. Îmi plăceau foarte mult unghiurile, formele interesante. Eu cred că este cel mai frumos oraş din România, motiv pentru care am şi editat mai multe albume foto despre Oradea, pentru a vedea metamorfoza oraşului”, a spus, pentru AGERPRES, Ovi D. Pop.

Aşa cum se vede şi pe un panou cu imagini de clădiri de jur împrejur, artistul fotograf a editat nu mai puţin de 12 albume despre Oradea şi Bihor, format mare, color, cartonate, în trei limbi, 15 ghiduri turistice, 5 cărţi de buzunar cu frumuseţile Oradiei şi a judeţului Bihor, sute de hărţi turistice. Multe din fotografiile ce surprind clădirile Oradiei au fost premiate pe plan mondial, cum ar fi una cu Teatrul orădean, care a primit trei medalii de aur, în Singapore.

“Arhitectura noastră prinde oriunde. Ce-i frumos place oricui. Aşa se întâmplă şi cu cursanţii mei care vin din medii diferite, unii absolvenţi de facultate, dar care abia în deplasările noastre de creaţie descoperă cu adevărat oraşul. Eu mă bucur că pot să ofer turiştilor nişte albume de valoare despre oraş. O idee care a prins foarte bine sunt coperţile personalizate ale albumelor, pe care le facem în legătoria proprie. De exemplu, au fost licee din Oradea care au comandat cărţi total personalizate. Eu fac această muncă de promovare fără implicarea primăriei, prin firma noastră,” a declarat, pentru AGERPRES, autorul.

 

Unul dintre vizitatorii expoziţiei a fost episcopul greco-catolic Virgil Bercea. Autorul a pregătit, printre altele, un panou mare cu imagini ale acestei episcopii, inclusiv din seara incendiului la palat, din 25 august 2018, când a fost singurul care a filmat cu o dronă tragicul eveniment şi a oferit presei înregistrările gratuit.

Ovi D. Pop poate fi considerat un avangardist în domeniu, un promotor al tehnicilor noi. El a fost primul fotograf din judeţ care a efectuat fotografii din avion pentru editarea albumelor prin care promovează frumuseţile şi atracţiile turistice ale Oradiei şi Bihorului, înainte de a apărea dronele cu care realizează imagini de mare efect.

“Fac foarte multe panorame, pe care în photoshop le prelucrez, rezultând diferite forme ciudate, abstracte. Astăzi, când oricine poate face fotografii cu telefonul, eu vreau să arăt lumii ceva altfel, să stea un pic în faţa fotografiei mele şi să îşi pună întrebări. Dacă într-un cadru pun 36 de fotografii, am reuşit o imagine în care arăt cam tot despre subiect. Privitorul are ocazia astfel, la o singură vizualizare, să intre în povestea locaţiei. Iar imaginile din avion sau cu drona au întotdeauna acelaşi efect de wow! pe care îl preconizez, pentru că nu sunt la nivelul percepţiei vizuale comune”, a afirmat Ovi D. Pop.

 

Expoziţia “Oradea mea” va rămâne în Piaţa Unirii până în data de 8 mai, fiind a opta expoziţie în aer liber organizată de Ovi D. Pop şi Clubul Varadinum, pe care îl conduce.

Ovi D. Pop s-a născut la Oradea, în 9 aprilie 1973 şi este fotograf de peste 30 de ani. El preferă mai multe genuri ale artei fotografice: eseu, peisaj, nud, aeriene şi monumente. El este şi directorul Editurii “Duran’s” Oradea, în îngrijirea căreia a publicat şapte monografii ilustrate ale judeţului Bihor, lucrări ce conţin peste 2.500 de fotografii cu cele mai reprezentative atracţii turistice din judeţ, respectiv 6 ediţii ale Ghidului turistic al judeţului Bihor, trei ediţii ale albumului “Oradea mea” şi multe alte vederi şi cărţi de buzunar, care reflectă activitatea sa.

 

Din 2013, s-a orientat şi spre fotografia artistică, reuşind să întrunească criteriile pentru obţinerea distincţiilor naţionale şi internaţionale – MAFR (Maestru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România), MPSA (Master al Photographic Society of America) şi E.FIAP/g (Excellence de Federation Internationale de l’Art Photographique) cu rang de aur.

Fotografiile sale au fost răsplătite cu aproape 1.700 de premii, din care 447 sunt medalii de aur obţinute în 82 de ţări. În urmă cu cinci ani, împreună cu artista Adela Rusu, a fondat Clubul Fotografic “Varadinum” din Oradea. Atât Ovidiu, cât şi Adela Rusu sunt autorizaţi de Ministerul Muncii şi de cel al Educaţiei pentru a preda cursuri de “fotograf”. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

 

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO

 

https://www.agerpres.ro/cultura/2022/04/08/bihor-expozitie-fotografica-in-aer-liber-oradea-mea-a-artistului-ovi-d-pop-galerie-foto–899898