„FotoConvergențe la Castel”, expoziţie de artă fotografică în Castelul Corvinilor


Foto: Nagy Lajos

Expoziţia este o colaborare dintre Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni şi Varadinum Foto Club Oradea.

La Castelul Corvinilor Hunedoara, în Sufrageria Bethlen, va fi venisată sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 17:00, expoziţia „FotoConvergențe la Castel” a membrilor Asociației Artiștilor Fotografi Hunedoreni şi Varadinum Foto Club Oradea. Evenimentul, se desfășoară cu sprijinul Primăriei Municipiului Hunedoara, sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR). Expoziția este rodul colaborării parteneriale cu importante instituții muzeale din județul Hunedoara și din țară.

foto: Miklós Méhes

Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni (AAFH), în calitate de gazdă și Varadinum Foto Club Oradea, cu un palmares impresionant, potrivit președintelui acestuia, Ovi D. Pop, care precizează despre clubul orădean că este la ora actuală „cel mai activ fotoclub din România, obținând locul 15 la Campionatul Mondial al Cluburilor, a fost declarat Club Campion al Ungariei, anul trecut și a obținut locul 12, în anul 2021, la Campionatul Mondial al Cluburilor”, prezintă o diversitate stilistică a genurilor abordate, invitând publicul la înțelegerea diversității fenomenului fotografic contemporan.

„FotoConvergențele toamnei din acest an, cu aerul boem și magnific impregnat de istoria Castelului Corvinilor, impune un nou mod de a privi, un mod reținut, dar atent, fermecat de detaliu și dependent de incongruența permanent reînnoită când vorbim de subiect sau tehnică. Din nou forța fotografiei rezidă din faptul că ea păstrează deschisă scurgerea normală a timpului, o ipostază fascinantă și tristă deopotrivă, care produce noi tonalități ale frumuseții cu pretenții umaniste și iluministe, într-un discurs artistic completat de ambianța atemporală și de legendă a spațiului expozițional”, punctează Adela-Lia Rusu, vicepreşedinte al clubului orădean.

Vor fi expuse 41 de lucrări de autor, ale unor artiști la început de drum sau în apogeul creației, printuri de mari dimensiuni (100×70 cm), care reprezintă efortul profesionist de a aduce pe simeză lucrări de un înalt nivel artistic și tehnic.

Înţelepciune Foto: Adela-Lia Rusu

Realismul se întoarce la forme care demonstrează modificarea conștiinței, celebrând natura, omul, tradiția, religia, viața rurală sau urbană etc. Intenția organizatorilor și cea a expozanților este de a aduce o contribuție semnificativă la înțelegerea mijloacelor specifice de investigație și cercetare vizuală, care pot sta într-un dialog cu prezentul, cu trecutul sau alte forme de abordare a realității, reprezentări procesuale ce se înscriu în stăruința de a înțelege mai bine unul din mijlocele de expresie cu o mare putere de expresie și atracție, imaginea fotografică”, spune Grigore Roibu, președinte AAFH.

Expun din partea Varadinum Foto Club Oradea: Dan Cristian Griga, Adela Rusu, Marian Plaino, Raul Ghiman, Adrian Cheregi, Ovi D. Pop, Mariana Scubli, Cătălin Arcu, Erika Berdan, Mircea Apostol, Molnár Szilvia, Constantin Lazăr, Iuliana Pașca, Andrei Bundaș, Paula Romocea, Claudiu Guraliuc, Mohammed Arfan Asif, Méhes Miklós, Adriana Ceaușescu, Virgilio Bardossi, Nagy Lajos, Lucian Goga, Rebeca Karako, Csaba Karako, Kenéz Éva

Expun din partea Asociației Artiștilor Fotografi Hunedoreni: Francisc Németh, Adrian Gabriel Bartok, Adrian Stoica, Alexandru Popa, Andrei Rosetti, Cătălin Mătăsaru, Călin Corpaciu, Alexandru Corici, Daniel I. Iancu, Grigore Roibu, Horea Preja, Isfan Marius, Nicolae Oprea, Octavian Simion, Alexandru Ștefănescu, Vasile Sârb

Curatorii expoziţiei sunt Ovi D. Pop și Grigore Roibu. Expoziția poate fi vizitată în perioada: 5-27 octombrie.

DeCamelia Buşu

Reactualizat la: 

„FotoConvergențe la Castel”, expoziţie de artă fotografică în Castelul Corvinilor