Like & share Familia: Cum arată noul număr, radical schimbat, al revistei de cultură


Like & share Familia: Cum arată noul număr, radical schimbat, al revistei de cultură

Am vorbit și s-a vorbit nesperat de mult în ultima vreme despre schimbarea-n formă și fond a revistei Familia. Adevărul e că măcar o dată la o generație orice revistă are nevoie de-o infuzie de prospețime. Asta dacă-și dorește să rămînă relevantă în logica evoluției firești. Iar Familia a practicat cu succes această idee de-a lungul celor cinci serii de pînă azi. A venit timpul s-o facă din nou. Astfel, începem acum seria a VI-a.

În acest nou avatar al său, Familia rămâne, evident, o revistă de cultură de înaltă ținută, devenind însă mai atractivă atît ca aspect, cît și ca ofertă de lectură.

În privința aspectului, macheta copertei și layout-ul interior au suferit modificări semnificative, în acord cu tendințele de pe piața occidentală a revistelor de cultură. Miron Beteg a făcut o treabă excelentă, studiind reviste de la Harper’s la Granta și Oxford American și venind cu acel plus sănătos de inspirație personală care va transforma Familia într-o revistă de căutat în variantă print.

Primul număr poartă pe copertă și conține creații ale artistului fotografic orădean Ovi D. Pop. Multipremiat în țară și în toate colțurile lumii, Ovi a obținut cu această superbă imagine îmbibată de povești Medalia de Aur „Master of Light” la Love International Art Photo Salon New York, în 2017. Nici că ne puteam dori o imagine mai frumoasă pentru debutul noii serii.

În sumarul noului număr veți găsi rubrici care-și continuă pe drept apariția (Asterisc de Gheorghe Grigurcu, cel care n-a lipsit niciodată din paginile Familiei din 1965 încoace, Fete dispărute de Al. Cistelecan, despre postumele unei liceence, Poeți în cărți de Ioan Moldovan – discutînd aici cărți de Ruxandra Novac, Gabi Eftimie, Lucian Brad –, Save as… de Magda Danciu și Muzica de Adrian Gagiu), dar și rubrici și colaboratori noi: Marius Chivu, excelent scriitor, critic literar și formator de tineri scriitori deja celebri la rîndul lor, cu rubrica Flashbook dedicată literaturii străine; Alex Moldovan, autorul seriei Olguța, îndrăgită de mii și mii de copii, cu o rubrică exact despre cărțile destinate micilor cititori, o premieră absolută în România.

De asemenea, vă oferim proză de Bogdan-Alexandru Stănescu și Doru Pop; un interviu cu Doina Ruști despre cel mai recent roman al său (recenzat în același număr de Ioana Cistelecan), dar și despre cea mai tînără colecție de proză română contemporană pe care o coordonează la Editura Litera; un dialog între Bogdan Suceavă și Mircea Dan Duță; un alt interviu, de data aceasta cu Șerban Borda, actor și director artistic al Teatrului „Regina Maria”, despre cum a trecut (și încă mai trece) teatrul orădean prin pandemie (citindu-l, eu am rîs și-am plîns, de vreo două ori în același timp); o retrospectivă a anului literar 2020 realizată, pe partea de proză, de Marius Miheț, iar pe cea de poezie de tînărul Radu Bejan (debutează critic acum, în acest număr!); plus recomandări de lectură din partea Ioanei Cistelecan, Andreei Pop, Iuliei Nedea, a lui Dan-Liviu Boeriu, Mihok Tamas, Florin Ardelean și înainte-menționatul Radu Bejan…

Și asta nu e tot, dar prefer să vă las cîteva surprize pentru cînd veți deschide revista (sau noul site, reconfigurat și regîndit și el capital).

Sperăm ca noua serie a Familiei să aibă viață lungă și cititori tot mai mulți de la un număr la altul. Mizăm pe efectul like & share, cu accent pe like.

Mircea Pricăjan

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/like-share-revista-familia-161647.html?fbclid=IwAR1MQIcKmpFdniy5nCaSC_7XaNRgpdGFGtDXxUzEtFXtIv-A7KDnK8YGKgE