“Nu sunt capturi obraznice!”: Albumul cu fotografii nud al lui Ovi D. Pop a fost lansat la Filarmonică


Primul album de fotografii nud cu modele, realizat de artistul fotograf Ovi D. Pop în zona centrală a Oradiei, dar şi în alte oraşe ale ţării, a fost lansat marţi seară, la sala Filarmonicii de Stat.

Nuditatea din paradis

Lansarea albumului a avut loc în sala Enescu-Bartok, iar pe holul instituţiei de cultură au putut fi admirate 50 de fotografii cuprinse în volum.

Imaginile au fost “trase” pe parcursul a patru ani, iar protagonistele sunt şase modele din Bihor şi Cluj. Majoritatea au fost realizate în Oradea, în zone precum Piaţa Ferdinand, Parcul Libertăţii, pe strada Republicii, pe Vasile Alecsandri, Dealul Ciuperca sau lângă Podul Centenarului, dar şi într-o încăpere impresionantă din fosta Policlinică Mare.

Câteva cadre au fost realizate şi în oraşe precum Sibiu, Satu Mare şi Cluj-Napoca.

La eveniment au participat aproape 50 de persoane, care i-au ascultat, în deschidere, pe profesorul universitar Dorel Găină de la Universitatea de Arte şi Design Cluj-Napoca, originar din Oradea, şi pe profesorul universitar Ştefan Gaie de la Facultatea de Arte a Universităţii din Oradea.

Cel dintâi a lăudat talentul şi curajul artistului de a se exprima într-un mod inedit în comunitatea orădeană, propunând un album învăluit într-un subiect tabu: nudul. “Ovi D. Pop desăvârşeşte prin firesc, eleganţă, strategie şi prin cumul de har, talent şi calificare, invitaţia adresată semenilor noştri de a depăşi stereotipurile pudibonde privitoare la naturaleţea şi firescul corpului genuin, cel care în trecut a fost acceptat în paradis”, a spus Dorel Găină.

La rândul său, universitarul Ştefan Gaie le-a spus celor prezenţi că volumul îmbină perfect frumuseţea arhitecturii orădene cu nuditatea.

“Fotografiile lui Ovi D. Pop nu sunt capturi obraznice. El nu îşi pune nudurile pe un pediestal, ci le pune în dialog cu peisajul citadin. Mi-au plăcut acele lucrări asimetrice, care nu pun nudul în prim-plan, ci în relaţie cu arhitectura. E un proiect îndrăzneţ”, a precizat profesorul (foto).

Cu Celelalte Cuvinte

Microfonul a fost preluat apoi de autor, care a subliniat că toate imaginile nud cu modelele sunt realizate pe străzi, nu în programul Photoshop, aşa cum îl acuză unii. “Cele mai multe fotografii au fost făcute la ore matinale, pe la 7, în timpul verii, sau în timpul lockdown-ului de anul trecut. Am vrut să combin pasiunea pentru fotografia de arhitectură cu cea nud”, a precizat Ovi D. Pop.

El i-a mulţumit apoi soţiei sale, Antonia Pop, care l-a sprijinit încă de pe vremea când albumul era doar la stadiul de idee.

Pe scenă au urcat apoi Călin Pop, solistul trupei Celelalte Cuvinte şi fiul său Marius Pop, chitarist în aceeaşi trupă, care au cântat pentru cei prezenţi piese precum “Scrisori iubite”, “Dacă vrei” şi “Iarbă prin păr”.

Cu această ocazie, Călin și Marius Pop au anunţat publicul că legendara formaţie orădeană a împlinit luni 40 de ani de activitate, motiv pentru care, sâmbătă, de la ora 20, vor organiza un concert online.

La final, participanţii s-au îndreptat spre standul cu volumele foto. Albumul “Nude in the city” a fost editat în 200 de exemplare şi poate fi cumpărat fie în ediţie cu copertă moale (55 de lei), fie cu copertă tare (75 de lei).

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/nu-sunt-capturi-obraznice-albumul-cu-fotografii-nud-al-lui-ovi-d-pop-a-fost-lansat-la-filarmonica-foto-video-168059.html