Oradea în 3D, la Lotus Center


Acceptând provocarea celor de la Lotus Center, Ovidiu Pop, directorul agenţiei de publicitate Duran’s, a prelucrat în 3D o selecţie de 45 de fotografii din Oradea care au fost vernisate într-o expoziţie, vineri, sub Cupola Mare a centrului comercial.

“Ideea a fost a lui Beatrice Szuhai, care a vrut să organizeze o expoziţie foto deosebită. Eu am lucrat şi ore întregi pe o fotografie pentru a o converti, printr-un soft special, din 2D în 3D. Cu efectul tridimensional fotografiile pot fi văzute în profunzime”, a spus artistul fotograf.

Expoziţia 3D este cea de-a patra a lui Ovidiu Pop şi cuprinde fotografii ale celor mai reprezentative clădiri ale oraşului, printre care Primăria şi Teatrul de Stat, dar şi momente surprinse în cadrul unor activităţi culturale din oraş, cum ar fi o imagine cu Goran Bregovic la Oradea sau un instantaneu din timpul Carnavalului Florilor, dar şi câteva fotografii făcute din aer.

Expo 3D este prima de acest gen din Transilvania, după cum asigură organizatorii, şi va putea fi vizitată până pe 31 mai. Panourile pe care au fost expuse fotografiile au fost amplasate lângă Cupola Mare a Lotus Center, vizitatorilor având la dispoziţie ochelari speciali pentru a le privi.


citeste articolul