Oradea promovată pe tricicletă, cu vederi şi ghiduri turistice realizate de artistul fotograf de talie mondială Ovi D. Pop


Comisia Municipală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a avizat în şedinţa de joi, la propunerea artistului fotograf Ovi D. Pop, vânzarea ambulantă în centrul istoric de ghiduri turistice, albume cu fotografii, vederi şi hărţi de buzunar ale Oradiei şi judeţului Bihor, cu ajutorul unei triciclete.

Cu tricicleta printre turişti…

Iniţiativa artistului fotograf este menită să vină în ajutorul turiştilor care vizitează oraşul şi vor să se orienteze mai uşor, să afle mai multe despre Oradea și Bihor sau să ducă acasă o amintire.

“Ne bucurăm că un orădean, precum Ovi D. Pop, care şi-a dovedit deja profesionalismul în domeniul fotografiei, fiind premiat cu numeroase distincţii naţionale şi internaţionale, a venit cu acest proiect inedit, care cu siguranţă va fi unul agreat de turiştii care ne vizitează oraşul”, a declarat viceprimarul Arina Moş.

Artistul fotograf a obţinut aprobarea municipalităţii pentru vânzarea ambulantă de cărţi şi ghiduri turistice pe două trasee frecventate de turişti, pornind din Piaţa Unirii către Cetatea Oradea, respectiv dinspre Piaţa Ferdinand spre Calea Republicii şi Episcopia Romano-Catolică.

Triciclul ambulant va avea puncte de staţionare în Piaţa Unirii, Parcul 1 Decembrie, Parcul Libertăţii, Piaţa Regele Ferdinand, dar şi la intersecţia străzilor Republicii şi Aurel Lazăr, respectiv în zona podului de lemn de la intrarea în Cetatea Oradea.

Locul 9 în lume!

Artistul fotograf Ovi D. Pop, co-fondatorul clubului fotografic Varadinum, este autorul a şapte monografii ilustrate ale judeţului Bihor care conţin peste 1.500 de imagini reprezentative ale judeţului, a şase ediţii ale “Ghidului turistic al judeţului Bihor”, a două ediţii ale albumului “Oradea mea” şi zeci de vederi şi cărţi de buzunar.

Artist fotograf clasat anul trecut de Societatea Americană de Fotografie pe locul 9 mondial dintr-o listă cu peste 10.000 de fotografi din întreaga lume, orădeanul a fost răsplătit de-a lungul timpului cu peste 1.400 de premii şi diplome, din care 380 de medalii de aur obţinute în urma unor competiţii organizate în 78 de ţări diferite.

Performanţa lui Ovi D Pop a fost depăşită în România doar de artistul fotograf Nagy Lajos din Târgul Secuiesc, care a reuşit să se claseze între anii 2015 şi 2016 pe locul 8 la nivel mondial.

 

Dan Simai

 

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/oradea-promovata-pe-tricicleta-prin-vederi-si-ghiduri-turistice-realizate-de-artistul-fotofraf-de-talie-mondiala-ovi-d-pop-foto-164789.html