Ovi D. Pop – povestea celui mai premiat fotograf din Romania in 2019


Ovi D. Pop s-a nascut la Oradea in 9 aprilie 1973 si este fotograf de peste 30 de ani. In ceea ce priveste genurile fotografice pe care le prefera, putem spune ca este pasionat de fotografia de portret, de fotografia aeriana si bineinteles de nudul artistic. Este directorul Editurii „Duran`s” din Oradea sub ingrijirea careia a publicat 7 editii ale Monografiei ilustrate a judetului Bihor, lucrare care contine peste 1500 fotografii cu cele mai reprezentative locatii din judet, respectiv 6 editii ale Ghidului turistic al judetului Bihor, 2 editii ale albumului Oradea mea, o editie a albumului Comitatus Bihoriensis si multe alte vederi si carti de buzunar. Aceste carti reflecta activitatea sa publicistica si “sunt produsul unei pasiuni de-o viata” cum obisnuieste Ovi sa spuna.

Din 2013 s-a orientat si spre fotografia artistica, reusind sa intruneasca criteriile pentru obtinerea distinctiilor nationale si internationale: EAFR (Excelanta a Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania) si E.FIAP/s (Excellence de Fédération Internationale de l’Art Photographique) cu rang de argint. Este autorizat de catre Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei sa predea cursuri de fotografie.

 Fotografiile sale au fost rasplatite cu 970 premii din care 276 medalii de aur in 71 tari diferite. A avut mai multe expozitii personale in: Oradea, Carei, Cluj Napoca, Valea lui Mihai, Hajduszoboszló, Gyula, Bruxelles, Cernauti, respectiv mai multe expoziÅ£ii de grup in: Cluj Napoca, Bucuresti, Szeged, Budapesta, Bratislava, Kosice, Cernauti, Ujhorod, Chisinau, Kolkatta, Shenzen, Guangzhou si in Macau. A jurizat in cadrul mai multor Saloane Internationale de fotografie din Romania, Croatia, India, Italia, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Ecuador, Australia, China, Georgia si Ucraina. Toate acestea, insa, nu pot fi cuantificate in ani, ci in realizari si in bogatia momentelor pe care a reusit sa le surprinda cu ajutorul luminii si a umbrelor.  Cel mai mandru este atunci cand obtine premii pentru fotografii care ii infatiseaza pe fiul sau pe sotia sa. Ei sunt foarte implicati in proiectele fotografice si fara ei “cu siguranta, nu as avea succesul pe care il am” spune fotograful. Aparatul foto este de asemena foarte important, el reprezentand canalul prin care reuseste sa redea ceea ce vede cu ochii si cu sufletul si de aceea foloseste Nikon. Echipamentul este compus din aparate foto DSLR Nikon D850, D750, D600 si obiective 10,5mm fisheye, 50mm 1.8G, 85mm 1.8G, Nikkor 70-200mm f/2.8, dar si Nikon 1J5.

Cele mai importante premii pe care le-a castigat pana in prezent sunt cele castigate cu fotografia Weather Snake: Locul I la DRone AWards 2018, categoria abstract. Dat fiind faptul ca a fost primul „Campionat Mondial” al fotografiilor realizate cu drona, fotografiile premiane au aparut chiar si la CNN sau CBS si in marile reviste si siteuri de gen! Cel mai mare circuit de Fotografie din Lume, Trieremberg, i-a adus medalia de aur a salonului, iar acolo au fost peste 110.000 de fotografii inscrise in 10 categorii!

In fiecare an, este plecat din tara aproximativ 2-3 luni pentru a participa la diverse tabere de creatie fotografica sau este invitat sa faca parte din juriile unor concursuri internationale de fotografie, unde a avut privilegiul sa ii cunosca pe cei mai importanti artisti fotografi contemporani.

 

 

14 ianuaire 2020

https://www.nikonisti.ro/articole/ovi-d-pop-povestea-celui-mai-premiat-fotograf-din-romania-in-2019/2217