S-au decernat premiile Salonului „Varadinum”


De Crina Dobocan

81 de fotografii au fost selectate din cele 4.200, trimise de 380 de autori din 55 de țări.

Fotoclubul Varadinum din Oradea a decernat, la sfârșitul săptămânii trecute, premiile Salonului Internațional de Artă Fotografică „Varadinum”. 81 de fotografii, din cele 4.200 trimise de 380 de autori din 55 de țări, au fost selectate și premiate în cadrul evenimentului care a avut loc vinerea trecută, în aer liber, în inima Oradiei. Imaginile selectate sunt expuse în Piața Unirii, unde vor putea fi admirate timp de o lună.

Premiile ediției cu numărul 5 au fost prezentate de artistul fotograf Ovi D Pop, la cele trei secțiuni: open color, open monocrom și face&body.

Astfel, imaginile au fost tipărite pe hârtie specială și au fost instalate față – verso, pe zece panouri. Un panou a fost dedicate celui mai bun autor, irlandezul John Sheridan, altul medaliaților cu aur, iar pe un alt panou, câte o lucrare realizată de membrii juriului – artiști renumiți din țară, dar și din străinătate.

În plus, a fost publicat și un table cu câștigătorii ediției curente, pe secțiuni, precum și numele celor patru ediții anterioare.

Cel mai bun artist

Evenimentul a fost organizat într-un format restrâns, din cauza condițiilor impuse de pandemie, fiind transmis live pe rețelele sociale facebook, instagram și youtube, cu sprijinul artistului fotograf Ionuț Jarca. Printre cei prezenți la festivitatea de premiere s-a aflat și PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. De asemenea, a fost prezent și artistul fotograf orădean Mihai Romeo Bogdan, membru al Clubului Fotografic „Varadinum”, cel care a primit titlul de „Cel mai bun autor român”.

Din acest an, de când a început să participe la concursuri, artistul a primit peste o sută de premii internaționale.

„Eu nu mă consider artist, ci doar fotograf. Chiar dacă fotografiez de mulţi ani, abia de anul trecut am început să particip la concursuri. În acest an, am peste o sută de premii câştigate pe plan mondial. În România sunt doar câteva concursuri, iar valoarea se dovedeşte în confruntări internaţionale. Ce înseamnă fotografia pentru mine? Mai puţine cuvinte. Las imaginea să vorbească”, este de părere Mihai Bogdan, autorul premiului „The Best Romanian Entrant”.

Lucrările ediției din acest an au fost jurizate online, pe platforma concursului și pe zoom, de artiștii: Agatha Bunanta din Indonezia, Marcel van Balken din Ţările de Jos, Pedro Luis Ajuriaguerra Saiz din Spania, Magdó István şi Grigore Roibu din România.

Conform regulamentului, la fiecare categorie au fost acordate cinci medalii de aur. În plus, au fost acordate medalii de argint, bronz și mențiuni. Concursul a fost organizat sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică, al Photographic Society of America, al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, al Global Photo Union, al International United Photographers, al Asociaţiei Internaţionale „Euro Foto Art” din Oradea şi al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din Ungaria.

Salonul Internațional „Varadinum” a fost susținut de Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Oradea, Todoceram, Ideart, Asociaţia Ovi D. Pop şi Duran’s.