„Universitatea Altfel” – serie de evenimente organizate în cadrul Alianței EU GREEN


Universitatea din Oradea a organizat, în ultimele săptămâni, mai multe activități în cadrul Alianței Universităților Europene pentru Sustenabilitate EU GREEN, de la cele dedicate antreprenorilor ori iubitorilor de fotografie, până la deschiderea unor apeluri prin care studenții și cercetătorii pot solicita granturi de 2.000 de euro.

Evenimentele au debutat pe 23 februarie, cu „Zilele inspiraționale pentru antreprenoriat și inovare”, un eveniment online care și-a propus să devină sursă de inspirație. În cadrul activității oferite în mod gratuit celor interesați de antreprenoriatul sustenabil au fost prezentate oportunități de afaceri și inovare în domenii precum agricultura, hrana și sustenabilitatea mediului.

În ultima zi a lunii februarie, Universitatea din Oradea a găzduit masterclass-ul susținut de maestrul fotograf Ovi D. Pop în cadrul concursului de fotografie „Colecție de emoții în diversitate”, patronat de EU GREEN.  „Am fost pentru prima dată invitat de Universitatea din Oradea la un masterclass. Chiar dacă a fost o provocare, mi-a plăcut foarte mult această prezentare, cred că am scos din mine ce e mai bun. Cea mai importantă este emoția pe care o fotografie poate să o transmită”, a explicat Ovi D. Pop (foto), care a urmat un master în cadrul Facultății de Arte din Oradea: „Dacă nu veneam la facultate, nu aș fi citit acele cărți care m-au transformat în ceea ce sunt acum și le sunt foarte recunoscător profesorilor mei pentru asta.”

250 de studenți, profesori și personal din cadrul instituției academice au participat la evenimentul care poate fi cotat ca fiind cel mai mare succes de public din seria manifestărilor organizate la Universitatea din Oradea în cadrul proiectelor EU GREEN.

Juriul a ales 58 de fotografii care vor fi expuse în Aula Magna a universității orădene, iar premianții vor avea parte de un scurt program de mobilitate, la una dintre universitățile membre ale Alianței.

Staff Week în Irlanda și programe dedicate studenților și cercetătorilor

În perioada 12-14 martie, o delegație a instituției orădene de învățământ superior a fost prezentă la Atlantic Technological University (ATU), din Irlanda, unde s-a desfășurat reuniunea internațională de tip Staff Week pe pachetul de lucru WP5 ”Engagement for Sustainable Societies and Economies”. În cadrul acestei întâlniri au fost programate dezbateri, discuții referitoare la implicarea partenerilor asociați și a celor externi în activitățile proiectului EU GREEN, dar și vizite la primul hotel sustenabil din cadrul comitatului irlandez Mayo și la o fermă tradițională.

Zilele petrecute la ATU au însemnat amintiri și prietenii frumoase legate de acest loc, dar și multe lucruri învățate. Fiecare universitate și-a prezentat bunele practici și încercăm să le generalizăm la nivelul Alianței”, a declarat prof. univ. dr. Anca Dodescu, coordonator local EU GREEN (foto stânga).

Tot în luna martie au fost deschise apelurile pentru programul „Specii invazive alohtone într-o perspectivă europeană” și pentru Programul de Mobilitate a Cercetătorilor 2024. În cadrul acestuia din urmă, studenții, doctoranzii și cercetătorii orădeni pot accesa granturi de 2.000 de euro/persoană pentru proiecte de cercetare și inovare, derulate în colaborare cu alte universități din cadrul Alianței EU GREEN.

În a doua parte a lunii martie a fost anunțată lansarea a 12 proiecte de tip Program Intensiv Mixt – BIP. „Studenții și tinerii cercetători care își doresc să fie și mai buni în domeniul lor profesional sunt așteptați să aplice pentru unul dintre aceste programe care le oferă, printre altele, posibilitatea de a participa la stagii de pregătire desfășurate în universitățile partenere din alianța academică EU GREEN”, au arătat reprezentanții Universității din Oradea.

Pe termen lung, cercetarea EU Green va fi consolidată prin înființarea de programe de doctorat comune supervizate de PHD Council. Aceste programe vor fi interdisciplinare și vor produce o nouă generație de tineri doctoranzi europeni, crescând științific și profitând de varietatea mediilor culturale ale partenerilor aliați. În 2023 am câștigat proiecte și programe în cadrul EU Green: 3 Intensive Blended Programs, unul dintre ele desfășurându-se în Oradea, iar 2, la care UO este partener, se vor desfășura în Extramadura (Spania) și Évora (Portugalia). Din cele 10 aplicații câștigate prin seed fundings, Universitatea din Oradea este implicată în 7. Am câștigat un Research Young Mobility și am avut o săptămână de lucru extraordinară Staff Week în Angers ( Franța). Suntem siguri că și 2024 ne va aduce proiecte câștigătoare, vom participa la săptămâna științifică de la ATU ( Irlanda) în iunie și tot mai mulți colegi ai mei se vor implica în aceste proiecte”, a explicat prof. univ. dr. Sanda Filip (foto), prorector cu managementul cercetării și calității în cadrul universității orădene.

Studenții orădeni pot aplica pentru oricare dintre aceste programe ale EU GREEN accesând fie pagina de internet a universității, fie pe cea a Alianței EU GREEN.

 

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/universitatea-altfel-serie-de-evenimente-organizate-in-cadrul-aliantei-eu-green-185485.html